O zi în stilul alto cu tradiții: doi ani de premium banking la maib, sărbătoriți alături de comunitatea alto

Maib alto este mai mult decât un serviciu bancar premium; este o experiență unică, creată pe baza celor mai bune tradiții și practici bancare. Serviciul a fost dezvoltat pentru a oferi confort maxim, relații interumane autentice, oportunități și experiențe noi clienților din segmentul premium.

Pe 7 iulie, la Castel MIMI, comunitatea maib alto a sărbătorit 2 ani de premium banking la maib. Într-o atmosferă de poveste, am petrecut o zi cu tradiții în stil alto, savurând frumusețea și autenticitatea plaiului nostru.

Evenimentul „O zi în stilul alto cu tradiții” a reunit clienții maib alto, partenerii Visa, precum și echipa maib într-o celebrare a valorilor și experiențelor care definesc acest serviciu exclusivist.

Conceptul evenimentului a fost gândit pentru a activa cele cinci simțuri:

  • Auz: Invitații au fost întâmpinați de muzică și relaxantă, și vibrantă, creând o atmosferă de poveste. Rând pe rând, pe scenă au evoluat duetul „Ecou Arhaic", cu melodii care evocă tradiții străvechi, completate de talentul inconfundabil al lui David Ciente și Surorile Osoianu, care au adăugat o notă autentică prin interpretările lor – simbioză între folclor și modern.
  • Miros: În aer a plutit aroma inconfundabilă a pâinii proaspăt coapte, amintind de copilărie și de deliciile tradiționale. Acest miros a fost completat de parfumurile delicate ale florilor și de prospețimea fructelor de sezon. Combinația de arome a creat o ambianță primitoare, transformând fiecare respirație într-o experiență senzorială unică.
  • Gust: Degustarea preparatelor a fost o adevărată revelație culinară. Plăcintele delicioase, cu aluat crocant și umpluturi bogate, au fost acompaniate de compot proaspăt. Bucătarii de la Castel MIMI au reinterpretat bucate tradiționale, aducându-le într-o formă modernă și surprinzătoare. Fiecare fel de mâncare a fost o explozie de gusturi care a încântat papilele gustative ale oaspeților.
  • Văz: Arta a fost o componentă esențială a evenimentului. La intrare invitații au avut ocazia de a păși prin „Poarta sufletului”, o sculptură inedită care creează punți între prezent și trecut. Expoziția artistică a prezentat lucrările talentaților artiști locali Mihai Ungureanu, Victoria Peev și Kasandruta. Fiecare tablou a spus o poveste, evidențiind esența frumuseților locale și a tradițiilor.
  • Simț: Participanții au avut ocazia să-și decoreze propriile coronițe din flori naturale, un gest simbolic care a adus bucurie și creativitate. Simțul tactil a fost, de asemenea, răsfățat de pâinea proaspăt coaptă.

Giorgi Shagidze, Președintele maib, a declarat:

„Astăzi sărbătorim doi ani de la lansarea maib alto – next level premium banking și ne exprimăm recunoștința pentru parteneriatul nostru. În acești ani, am învățat multe lecții și ne străduim să extindem diversitatea serviciilor noastre. Ne mândrim cu această colaborare și ne străduim să oferim cea mai bună experiență pentru clienți din țară și regiune. Maib alto este o comunitate de prieteni, parteneri și colegi de care suntem foarte mândri. Vă mulțumim pentru că ne recomandați serviciile. Echipa maib se dedică creării celor mai bune servicii bancare, inspirată zilnic de voi, clienții noștri.”

Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib, a menționat:

Maib alto, serviciu bancar creat ca rod al celor mai bune tradiții și experiențe bancare ale maib, a dezvoltat un produs special, premium, dedicat celor mai extraordinari clienți. Tradițiile și timpul ne-au învățat ce și cum să facem, și să facem foarte bine. Maib alto este mai mult decât banking la cel mai înalt nivel; punem accent pe confortul clientului, relațiile interumane, oportunitățile și noile experiențe. În mod special, valorizăm oamenii care contribuie la crearea acestora – cei care inspiră noi începuturi și curaj și cei care oferă suport în orice situație.

Ne străduim constant să surprindem plăcut clienții cu soluții inovatoare, creând experiențe memorabile. Vă mulțumesc că sunteți membri ai celei mai faine comunități - alto

Pentru mai multe detalii despre alto: www.alto.md.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok