Maib a lansat serviciul de plată contactless Garmin Pay pentru deținătorii de carduri Visa, posesori de ceasuri sport Garmin. Noul serviciu de plată permite clienților cu un stil de viață activ să plătească achizițiile cu o singură atingere a ceasului de POS-terminal.
Achitarea cu Garmin Pay e posibilă oriunde sunt acceptate plățile contactless. Pentru a efectua plăți, e necesar să descarci aplicația mobilă Garmin Connect pe smartphone-ul tău din Google Play sau din App Store, să faci conexiunea între smartphone și ceas, după care să adaugi cardurile de debit și de credit Visa, în Garmin Pay. Pentru a efectua o plată este suficient de introdus parola pe ceasul inteligent, de selectat un card și de apropiat dispozitivul de POS-terminal.
Plățile cu Garmin Pay sunt la fel de sigure ca și alte metode de plată cu Visa. Garmin Pay folosește numere și coduri special create pentru dispozitivul tău atunci când efectuezi o plată. În același timp, datele cardului bancar nu sunt stocate nici pe ceas, nici pe serverele Garmin și nu sunt transferate vânzătorului-proprietar al terminalului.
Pe piața din Moldova sunt prezentate mai multe modele de ceasuri sport Garmin compatibile cu Garmin Pay: Vivoactive 4, 4S, Venu 2, Venu 2 Plus, Vivomove Style, Vivomove Luxe, Venu, Venu Sq, D2 Delta S, D2 Delta, D2 Delta PX, Forerunner 745, Forerunner 945, Fenix 6,6S,6X, Fenix 7,7S,7X, EPIX gen 2.
Maib - achiți simplu și ușor cu Garmin!